COMUNICAT DE PRESĂ – MUZEU SilviCULTURAL

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Patru Grupuri de Acțiune Locală din regiunile Centru, Nord-Vest și Nord – Est desfășoară acțiuni comune de conștientizare și promovare a patrimoniului cultural local prin intermediul Muzeului SilviCULTURAL – un proiect menit să sprijine reconectarea comunităților cu resursele naturale locale și, totodată, să promoveze potențialul turistic al acestor bogății naturale.

Proiectul de cooperare Muzeu SilviCULTURAL este implementat de GAL Dealurile Târnavelor în parteneriat cu GAL Lider Cluj, GAL Ținutul Zimbrilor și GAL Prietenia Mureș – Harghita în perioada martie 2021 – noiembrie 2022, cu finanțare din PNDR 2014-2020, Măsura 19- LEADER, Submăsura 19.3, comp. b – Implementarea activităților de cooperare ale GAL-urilor selectate.

Obiective specifice ale proiectului:

  • Creșterea nivelului de conştientizare, responsabilizare și apreciere a comunităților din teritoriile GAL partenere asupra valorilor culturale, estetice și economice ale patrimoniului natural local, prin realizarea aplicației Muzeu SilviCULTURAL
  • Dezvoltarea capacității de interpretare a resurselor naturale locale prin intermediul acțiunilor de instruire și educație (tabere) și prin materiale didactice în beneficiul grupului țintă din GAL-urile partenere
  • Promovarea elementelor de patrimoniu natural identificate, în vederea reconectării comunităților locale cu valorile culturale ale acestora și în scop turistic pe durata implementării proiectului prin materiale publicitare comune (tipărituri, audio, video, online) și wokshop-uri tematice
  • Creșterea capacității organizaționale a GAL-urilor partenere în urma implementării acțiunilor de cooperare și valorificarea experienței cooperării la nivelul fiecărui partener în perioada celor 20 de luni de implementare.

Rezultate previzionate ale proiectului:

  • curs de instruire pentru ghizi locali
  • website cu tururi virtuale care pun în valoare patrimoniul natural din GAL-urile partenere
  • tabere pentru copii de educație despre natură, în natură
  • actiuni de plantare
  • workshop tematic cu durata de 3 zile
  • materiale didactice achizitionate
  • campanii de promovare
  • concursuri

 

Urmariti mai multe informatii pe site-ul proiectului www.silvi-cultural.ro (va fi lansat in curand), pe site-urile partenerilor din proiect si in social media: https://www.facebook.com/Muzeu-SilviCultural-102135985325489

Informaţii suplimentare privind proiectul de cooperare se pot obţine la:

GAL  Dealurile Târnavelor

Loc. Saschiz, str. Principală nr. 159, jud. Mureş

Telefon: 0265.711.718

Email: office@tarnava-mare.ro

http://www.tarnava-mare.ro/

 

GAL Lider Cluj

Loc. Ciurila, str. Principală, nr.5, jud. Cluj

Telefon: 0765.017.530

Email: contact@gallidercluj.ro

https://gallidercluj.ro/

 

GAL Ținutul Zimbrilor

Sat Lunca, comuna Vânători-Neamț, str.Ștefan cel Mare, jud.Neamț

Telefon: 0754.018.140

Email: office@gal-tinutulzimbrilor.ro

https://www.gal-tinutulzimbrilor.ro/

 

GAL Prietenia Mureș-Harghita

Loc. Gurghiu, Str. Tudor Vladimirescu nr. 5 , jud. Mureş

Telefon: 0265.536. 015

Email: gal.mures.harghita@gmail.com

https://galprietenia.ro/